22 ianuarie 2009

"Asculta-ma cu ochii!"

Despre a asculta si a auzi...

Sa auzi este o functie a aparatului auditiv. Este ceva natural , este ceva ce avem cu totii (cu exceptia cazurilor nefericite in care exista o afectiune de ordin medical). Cei mai multi dintre noi auzim.

Sa asculti este cu totul altceva. Sa asculti este o abilitate pe care o dobandesti prin antrenament, prin efort, printr-un act de vointa. Sa asculti inseamna interes, respect pentru cealalta persoana, dorinta sincera de a intelege omul din fata ta si nevoile sale, inseamna sa investesti energie si atentie.

Desi cei mai multi dintre noi pot auzi, foarte putini dintre oameni asculta... De ce? Eu cred ca exista mai multe motive, dintre care imi amintesc acum doar cateva:

1. Persoana cea mai importanta din lume este... propria persoana! Si asta este bine! Doar ca, societatea in care traim ne arata modelul "show of" al propriei persoane, adica "tu esti cel mai tare, esti mai bun decat ala, nu conteaza ce zice x si y, impune-te, fa-ti dreptate etc.". Eu sunt atat de important ca nu am ce sa ascult la tine! Si totusi... crestem, invatam, traim intre oameni. Si de la ei invatam, din experienta acumulata a tuturor.

2. Suntem prea... "destepti"! Traim intr-o lume plina de oameni destepti, care stiu enorm de multe lucruri, dar care nu stiu la ce sa foloseasca ceea ce stiu. "Desteptul stie, inteleptul foloseste ce stie." Aminteste-ti cand ai auzit ultima oara urmatoarele afirmatii: "Lasa, ba, ca stiu io..." sau "Lasa vrajeala..." sau "Am auzit io ca nu e asa..." etc.

3. "Pe mine nu ma asculta nimeni!". Asta este o boala. Inchipuita. Asculta tu mai intai, invata, da si altora din ce ai ascultat si invatat si altii te vor asculta pe tine. Copiii sunt "neascultatori" pentru ca au modelele parintilor, care nu ii asculta nici pe ei si nici pe altii. Cum sa invete copiii sa asculte daca parintii - primele lor modele - nu asculta pe nimeni si nimic?

Legat de ultimul paragraf, imi vine in minte o intamplare de acum multi ani. Venisem de la serviciu, seara tarziu (deci dedicasem mult timp altora, sefilor si colegilor) si ma trantisem pe canapea cu mana pe telecomanda si cu ochii atintiti la ecranul televizorului. Ca tot omul "modern"... Fetitele mele se bucurau de sosirea mea acasa. Se invarteau in jurul meu, tropaiau de fericire si incercau sa-mi atraga atentia cu ispravile lor de peste zi. Eu... ocupat. Ma uitam la TV. Printre corpusoare care se zbenguiau fericite, incercam sa prind franturi din programul de pe ecran. Corinuta imi zice: "Tati, joaca-te si cu noi!". Eu: "Da, stai putin...". Putin mai tarziu, in acelasi tablou: "Hai tati, sa-ti zic ceva!". "Zi, ca te ascult..." spun eu, cu ochii spre televizor si cu gatul lungit peste umarul ei ca sa vad mai mult din ecran. La care fata mea imi spune (atentie!!): "Tati, asculta-ma cu ochii!!".

A fost - si inca este - una dintre cele mai importante lectii pe care le-am primit despre a asculta!

Din ce in ce mai bine!

Un comentariu: