Valoare și Bani

Mesaj pentru fetele mele, Corina și Diana, și pentru oricine are urechi de auzit și creier de folosit:


„ÎNTOTDEAUNA să faci mai mult și mai bine decât ești plătit(ă), indiferent cât de mult sau de puțin ți se oferă și accepți. Să ții minte asta de la tatăl tău care știe asta de la Tatăl său care o știe de la Tatăl său...❤️ Doar așa te vei ridica „deasupra banilor”. VALOAREA pe care o dai tu lumii este mai importantă decât banii pe care ți-i dă un patron sau o firmă. Valoarea NU poate fi plătită. Munca poate fi (răs)plătită și trebuie să fie. Dar, nu munci pentru bani! Învață și folosește ceea ce înveți ca să creezi valoare și să o dai lumii înapoi. Te iubesc! 😘”

Din ce in ce mai bine!

Cosul de gunoi, prietenul meu

E dimineata. Ies pe aleea din fata blocului. Trag in piept o gura de aer proaspat. Ma intampina o punga de plastic care se tavaleste pe trotuar. Ma aplec, o ridic si o pun in cosul de gunoi aflat la cativa pasi.

...Ma intorc acasa. Pe alee troneaza un ambalaj de napolitane si la un metru mai incolo o punga goala de pufuleti. Stiu ca este de la pufuleti pentru ca scrie pe ea "Pufuleti". Ma aplec, ridic ambalajul apoi fac un pas, ma aplec si ridic si punga de pufuleti. Fac cinci pasi inapoi si le pun in cosul de gunoi.
Imi place aleea din fata blocului!! E primul loc unde respir aerul proaspat de cate ori ies din casa. E ultimul loc unde respir aerul proaspat inainte de a intra in casa. Si in casa este aerisit, dar aerul de afara este aerul de afara...

O noua zi. Ies pe alee. Adierea de dimineata rascoleste cateva hartii care se afla chiar in fata mea. Ma aplec, le ridic si la asez in cosul de gunoi. Ma uit in cos sa vad daca exista ceea ce am pus eu ieri acolo. Nu mai este nimic. E gol, semn ca cineva si-a facut treaba si a luat gunoaiele de acolo. Imi zic: "Sunt primul pe ziua de azi care foloseste cosul de gunoi."


...Ma intorc acasa dupa doua ore. Pe alee ma intampina zambind un pet de 0,5 l de Coca Cola si o doza de Red Bull. Goala si putin mototolita. Da. Ma aplec, le ridic si le lansez in acelasi cos de gunoi. Simt ca se naste o relatie intre mine si cosul de gunoi...


Cobor din casa si ies pe alee cateva ore mai tarziu. Asa este! Pe alee se gaseste o hartie ambalaj. De la mezel. Cred eu ca este de la mezel pentru ca o pisica linge de zor hartia. Ma vede, se sperie si fuge lasand hartia in urma. Ma aplec si ridic hartia delicat cu doua degetele si o pun in cosul de gunoi. Ma gandesc ca biata pisica nu ar fi putut face asta nici daca i-ar fi trecut prin cap. In drum spre masina mea parcata la cativa metri mai departe, ma aplec de cateva ori si ridic tot felul de obiecte: o bucata de carpa (cred ca a fost un tricou candva), un carton pe care scrie ceva dar e patat de ulei si nu inteleg ce scrie, un ambalaj de Eugenia, un servetel si un pachet gol de tigari. Ma rasucesc pe calcaie si ma intorc la prietenul meu, Cosul de gunoi. Ma uit la el si... parca imi zambeste. "Doar n-am innebunit" imi zic. Ma urc in masina si pornesc la drum spre destinatia mea. In dreptul unui refugiu de tramvai opresc la semafor. Pe refugiu, un tanar scoate din buzunar un baton, cred ca baton de ciocolata. Il infuleca din doua inghitituri si, in timp ce se linge pe buze si pe degetelele carnoase, lasa sa ii cada langa el ambalajul de la batonul infulecat. Ma gandesc ca ar fi putut sa-l inghita si pe el (ambalajul) la ce pofta afisa baiatu'. Sau macar sa-l mai linga. Mi-am amintit de biata pisica... Deschid repede fereastra masinii si ii strig: "Baiete, vezi ca ti-a cazut ceva pe jos!". Se intoarce inspre mine, repereaza cine l-a strigat, se uita in jos sa identifice ce anume i-a cazut si vazand doar hartia de la baton, ii da cu piciorul si imi spune cu un semi-ranjet: "Aaa... eu am aruncat-o". Apoi isi salta rucsacul pe umar pregatindu-se sa se urce in tramvaiul deja sosit in statie. Un cos de gunoi este chiar la un metru de el... De-ar avea gura! Gura si glas, pentru ca gura are ca sa putem sa aruncam gunoaiele acolo...


Demarez. Urmatorul semafor. Masinii din fata i se deschide usa de la sofer. Prin dechizatura portierei apare o mana din care se vede doar antebratul invelit de un costum si o manseta de camasa alba si scrobita. Un ceas elegant straluceste pentru o fractiune de secunda. Mana tine ceva. Se rasuceste spre pamant si se scutura. Vorbesc de mana. Din acel ceva aflat in mana incepe sa curga pe carosabil o mare cantitate de mucuri de tigara si scrum. Apoi un ambalaj mototolit. Se constituie astfel o gramajoara de gunoi exact langa masina curata si de firma din care a iesit mana. Ma intreb: "Oare cum o fi in casele acestor oameni? Oare au cos de gunoi sau arunca pe unde apuca gunoaiele in casa? Oare merg in vizita la cunostinte si fac la fel?". Se inchide portiera si nici bine nu se aprinde verde ca din aceeasi masina incep sa sune claxoane furtunoase si nerabdatoare. Prin luneta zaresc un semn celebru cu un deget ridicat facut de aceeasi mana agitata catre masina din fata sa. 


...Ma intorc de peste zi. Parchez si ma indrept catre aleea blocului. De departe imi zambeste un prieten. Nu are maini. Daca ar avea, sigur m-ar imbratisa. Si mai e si fixat in pamant. Daca nu ar fi, sigur ar veni in intampinarea mea. Are insa o gura care e larg deschisa si "zambeste" mereu. Apuc in zbor o bucata de plastic si un plic de hartie aflate pe trotuar. Le daruiesc cu drag prietenului meu. Imi zambeste din nou. Ii fac cu ochiul si ii soptesc ca ne vedem maine...


Ma intreb... "Oare as putea povesti cuiva vreodata despre legatura mea de suflet cu prietenul meu, Cosul de gunoi? Oare sunt in regula?"...

Din ce in ce mai bine!

Domnul Goe si Ionel a lu' Madam Popescu

"Curat murdar!"

Sunt un optimist! Sunt un visator! Sunt un deschizator de noi drumuri! Sunt un idealist! Stiu ca asa este si cred cu tarie toate acestea!

Traiesc si eu minunandu-ma uneori de cum pot fi unii oameni... Veti citi in continuare ceva ce rar veti putea gasi pe acest blog sau in viata mea ca ton de discutie...

Sa ne uitam la un grup numeros de prieteni care vizioneaza impreuna un film. In aceeasi sala, in acelasi timp. Dupa vizionare, marea majoritate este entuziasmata de ceea ce a vizionat, cativa spun ca a fost OK, unul spune ca a fost "asa si asa" si unul... Unul singur spune ca a fost de c_c_t, ca este bataie de joc, ca o sa anunte pe toata lumea sa nu isi piarda timpul si banii la acest film si ca o sa dea in judecata pe nu stiu cine... Nu iti vine sa crezi! Ne uitam impreuna la acelasi film si fiecare vede si intelege altceva... Asta pana la urma e in regula! Dar ce te faci ca "carcotasul" nu doarme bine noaptea daca nu da cu barda in stanga si in dreapta ca sa faca dreptate? Incerci sa-l linistesti, incerci sa-i explici, incerci sa-i atragi cumva atentia ca este penibil si ca celorlalti le-a placut... Mai rau!! Se enerveaza si mai tare ca altora - celor multi - le-a placut! Da si mai tare din picioare si loveste pe toata lumea!

Imi amintesc de Domnul Goe si de Ionel a lu' Madam Popescu, doua personaje ale lui Nenea Iancu... Mi-e frica sa ma gandesc ca nuvelele in care activeaza cele doua "specii" se studiaza la scoala si aceste doua personaje pot deveni exemple de urmat de catre copii. Si vezi multi copii care asa se poarta... Si acesti copii ajung oameni mari si... se poarta la fel!! Si intr-o zi..., ajung la un film cu alti colegi sau amici. Si uite asa iese la suprafata caracterul colturos si bolnavicios...

La fel ma mir de felul in care pot sa reactioneze "unii Goe" si "unii Ionel" - parafrazandu-l pe Nenea Iancu - atunci cand un prieten le intinde o mana de ajutor si le face o propunere de a construi o echipa ca sa le fie mai bine tuturor, impreuna. Prietenul cu propunerea, un om cu limitele sale, face ce poate si cat poate, dar intentia este laudabila si efortul de a intinde mana prietenului este camaraderesc. Goe si Ionel..., se uita piezis si pornesc abrupt o rafala de injurii si venin asupra celui care tocmai "le-a intins mana spre ajutor". Si pleaca urland ca vor face si vor drege si ca au fost luati drept prosti etc. etc.

Inteleg de ce Tata imi spunea ca "prostul nu e prost destul pana nu e si fudul!".

Revin la povestea cu filmul si creez o analogie cu orice alta situatie similara in care un prieten iti acorda O SANSA si te considera demn si potrivit ca sa faci echipa cu el intr-un proiect. Adica iti face o propunere de colaborare, de parteneriat. Tu ai o singura datorie. Una singura! Indiferent cum ti se pare aceasta propunere, indiferent cat esti tu de inteligent, cat esti tu de suficient, de sigur pe tine si pe viata ta... indiferent de orice, multumeste-i prietenului tau si nu te purta ca "un Goe" si ca "un Ionel". Fii demn. Fii corect. Fii un om cumsecade. Multumeste-i si nu te duce sa arunci cu pietre de dupa gard daca ti se pare ca ideea ti-a jignit inteligenta ta atotcuprinzatoare... (mai bine vezi la ce reclame te uiti la TV...)

Ceea ce pentru unii nu este bun... pentru altii este colacul de salvare al vietii lor...

Si acum sunt specific. Daca voi ajunge candva cu vreo propunere la tine, fie ca este Lyoness, fie orice altceva..., te rog sa nu fii Domnul Goe sau Ionel a lu' Madam Popescu!

Este plina lumea de "destepti-saraci"... Nu fii si tu unul dintre ei...

"Ei, bobocule, apoi cum le stii dumneata toate, mai rar cineva!" (Nenea Iancu)

Eu sunt un visator... Am sa continui sa intind mana oportunitatii prietenilor si celor pe care ii intalnesc. Am sa le propun parteneriate si de azi inainte. Si stiu ca voi mai gasi si dulceata in pantofi...

Din ce in ce mai bine!

Un gest reflex...

Chiar in seara aceasta m-am vazut cu Corina si cu Andrei. Sunt copii cuminti si dragalasi, cam nabadaiosi. Se iubesc ca Tom si Jerry. Se jughinesc tot timpul si nu pot trai unul fara altul. Se afla la o varsta cand inca se invata multe lucruri... (care o fi varsta la care nu mai inveti nimic...?). Acum se invata aspecte legate de viata in doi.

Ma distrez cand vad ca lucrurile se repeta mereu si mereu. Adica alti oameni, la aceeasi varsta, invata aceleasi lucruri... Cum sa ne purtam unii cu altii, cum sa cerem de la celalalt, cum sa toleram, cum sa ingaduim, cum sa zambim atunci cand trebuie, cum sa incurajam, cum sa construim o relatie... Si imi amintesc ca la aceeasi varsta eram "asistat" din cand in cand de "oameni mari" cu experienta, care ma sfatuiau si ma invatau anumite lucruri. Cea mai mare majoritate a lor le-am deprins... si ce bine mi-au prins.

Acum ma uitam la Corinuta mea cum isi punea singura geaca pe ea. Andrei statea in spatele ei si se uita si el. Eu sunt obisnuit - din reflex - sa tin haina unei femei, fie ea si fetita mea. De data asta m-am abtinut, asteptand sa vad ce face Andrei. N-a facut ce mi-as fi dorit. A facut ce m-am asteptat. Nu m-am suparat, ci m-am amuzat.

Am deschis imediat discutia... cam abrupt, recunosc.
- In zilele noastre nu se mai poarta ca barbatul sa tina haina femeii... E demodat.
Andrei si-a dat ochii peste cap cu un zambet in coltul gurii. Corina s-a intors zambind catre el si l-a mangaiat pe obraz...
- Lasa, ma, tati... a zis apoi Cori catre mine.
- Stiti povestea cu Winston Churchill? am intrebat eu.
- Nu, au raspuns ei.
- Vreti sa o stiti?
- Da, daca vrei sa ne-o zici.
- Se zice ca Winston Churchill, unul dintre cei mai mari oameni ai istoriei lumii, se plimba intr-o seara impreuna cu aghiotantul sau pe strazile Londrei. La un moment dat, pe o strada mai rau famata, trecand pe langa o femeie usoara, una din multele ce se aflau in "orele de serviciu", isi scoase palaria cu respect si inclinand din cap, spuse "Buna seara!" cu un zambet cald. Apoi trecu mai departe ca si cum toate lucrurile erau la locul lor. Aghiotantul lui Churchill, consternat de ceea ce tocmai vazuse, se hotara sa afle amanunte... "Nu va suparati, d-le Churchill... nu inteleg ce se intampla... nici nu mai zic ca nu trebuia sa fim pe o astfel de strada la aceasta ora... ati putea fi vazut in locurile acestea... si nu ar fi bine pentru imaginea dvs. publica... ce sa mai zic ca dvs. tocmai ati salutat o femeie usoara. De unde o cunoasteti? Daca v-a vazut cineva? De ce ati facut acest gest? Cum puteti saluta o astfel de persoana?" Winston Churchill s-a oprit din mers, a tras un fum din nelipsitul trabuc si i-a raspuns insotitorului sau: "Nu o cunosc pe acea doamna. Acesta este un gest de buna crestere si nu l-am facut pentru domnia sa, ci l-am facut pentru mine...!" Apoi continua sa mearga cu eleganta, salutand in stanga si in dreapta pe cei intalniti in cale...

Patru ochisori ma priveau stralucind de viata...

Eu cred ca au inteles ca bunul simt, buna crestere, eleganta si bunele maniere se poarta peste tot, in orice ocazie, in orice context si cu oricine. Eu aceasta am inteles, mai demult, cand am aflat o astfel de poveste de la "oameni mari" cu experienta.

Ca sa nu mai zic ca tata intotdeauna ii tinea haina mamei mele atunci cand dansa se imbraca! Iar eu am dobandit un gest reflex...

Din ce in ce mai bine!

Modele

Totul vine de la discutia pe care am avut-o cu Diana la telefon acum 2 zile...

Ma suna si imi spune necajita ca a ramas corigenta la chimie. In sinea mea imi zic: "aschia nu sare departe de pom. In acelasi liceu, cu 25 de ani in urma, ramaneam corigent la chimie...". Ce sa fac? Sa sar in sus? Si unde mai e integritatea mea... s-o fac pe lupul moralist... sa ma erijez in suparatul-care-o-pedepseste...? M-am gandit sa o intreb cum s-a intamplat. (Stiam ca are doua note slabe luate din indolenta si nepasare crasa). Am vrut sa vedem ce invataminte tragem noi din aceasta intamplare...

Reproduc in continuare convorbirea telefonica...

- Tati, am ramas corigenta la chimie?
- Cum asa?
- Pai, n-a vrut sa ma treaca. Imi trebuia un 9 si mi-a dat un 8.
- Si?
- Pai eu am stiut raspunsurile la toate intrebarile... doar la una n-am stiut... si n-a vrut sa ma treaca.
- Pai n-ai rugat-o pe doamna sa te mai intrebe ceva?
- Ba da! I-am zis "haideti, doamna, mie imi trebuie un 9 si dvs. imi dati 8? Dati-mi si mie un 9!"
- Asa i-ai zis...?!? intreb eu uluit.
- Da, si mi-a zis ca nu are chef sa mai stea sa mai traga de mine...
- Dia..., (incep eu mai usurel) eu cred ca nu a vrut sa te treaca intentionat pentru ca ai facut tu ceva...
- N-am facut nimic, tati!
- Nu astazi. In alta zi, poate ai fost obraznica sau poate te-a vazut intr-o situatie neplacuta pentru tine...
- Nu tati, n-am facut nimic! Dar ce ma enerveaza! Nu a vrut sa ma treaca si i-am zis ca am nevoie de un 9...!
- Pai... nu trebuie sa-i zici tu doamnei, ca stie si dansa ce nota iti trebuie... Dar eu cred ca nu a vrut sa te treaca nu pentru ca nu ai invatat, ci pentru ca nu te-ai purtat cuviincios...
- Nu-i adevarat, ma, tati...!
- Fetita mea, in ziua de astazi, bunul-simt este atat de rar incat cine il are deschide orice usa si lasa oamenii cu gura cascata... Tinerii de varsta ta din ziua de astazi se poarta dupa modelul "mi se cuvine" si de aceea au un conflict cu generatiile din'aintea lor. Un tanar cu bun-simt este in aceste timpuri ca o floare pe campul cu ciulini... Nu poti sa-i ceri doamnei nota, dar poti sa ai bun simt si sa fii cuviincioasa in timp ce o rogi frumos sa iti mai dea o sansa pentru ca este o greseala sa ai acele note si ca tu esti un copil bun care vrei sa inveti bine si sa treci si ca ii vei demonstra in viitor aceasta... Si chiar asa si esti si nu trebuie sa minti in legatura cu asta. Este asa?
- Da, asa este! Da' de ce n-a vrut sa ma treaca?
- Repet, pentru ca ai fost obraznica si impertinenta, in loc sa fii docila si cu bun simt... iti recomand sa te duci chiar la prima ora la doamna de chimie si sa-i spui ca tu stii ca poti mai mult si ca ii vei arata ca esti un copil bun. Si, daca ai curaj, multumeste-i ca ti-a dat o lectie...
- Hmmm...
- Deci, ce ai inteles...?
- Ca daca nu eram obraznica aveam sanse sa trec...
- Si cum ar fii trebuit sa fii?
- Sa stau linistita si sa fiu politicoasa... sa o rog sincer sa ma ajute...
- Acum cred ca ai inteles ce am vrut sa-ti zic si cum e cu bunul-simt. Sa stii ca te iubesc si tu nu esti pentru mine o nota, tu esti copilul meu destept si frumos si cu bun-simt. Nu ma intereseaza nota, stiu ca o vei repara si va fi doar o amintire de care vom rade impreuna candva...
- Iti multumesc, tati! Te iubesc!
- Si eu te iubesc, printesa mea!

Astazi, parca din nimic, s-a iscat o discutie cu Vlad in masina.... Subiectul? Bunul-simt la varsta de 12 ani. Aceleasi discutii, aceleasi discutii... La intrebarea "de ce faci asa?" primesc invariabil raspunsul "asa face toata lumea...". Am ramas pe ganduri si am hotarat sa-i luam mai mult pe copii in preajma noastra, la munca, la alte activitati, ca sa vada ca noi traim si ne comportam cu bun-simt, nu doar le zicem lor ca "asa e bine"... Mai putin TV, mai putin calculator, mai mult citit, mai mult cu noi zi de zi ca sa-si recapete modelele corecte...

Si intr-o zi se vor bucura de aceste lectii atunci cand le vor preda copiilor lor... care vor avea si ei modele corecte...

Din ce in ce mai bine!