Un gest reflex...

Chiar in seara aceasta m-am vazut cu Corina si cu Andrei. Sunt copii cuminti si dragalasi, cam nabadaiosi. Se iubesc ca Tom si Jerry. Se jughinesc tot timpul si nu pot trai unul fara altul. Se afla la o varsta cand inca se invata multe lucruri... (care o fi varsta la care nu mai inveti nimic...?). Acum se invata aspecte legate de viata in doi.

Ma distrez cand vad ca lucrurile se repeta mereu si mereu. Adica alti oameni, la aceeasi varsta, invata aceleasi lucruri... Cum sa ne purtam unii cu altii, cum sa cerem de la celalalt, cum sa toleram, cum sa ingaduim, cum sa zambim atunci cand trebuie, cum sa incurajam, cum sa construim o relatie... Si imi amintesc ca la aceeasi varsta eram "asistat" din cand in cand de "oameni mari" cu experienta, care ma sfatuiau si ma invatau anumite lucruri. Cea mai mare majoritate a lor le-am deprins... si ce bine mi-au prins.

Acum ma uitam la Corinuta mea cum isi punea singura geaca pe ea. Andrei statea in spatele ei si se uita si el. Eu sunt obisnuit - din reflex - sa tin haina unei femei, fie ea si fetita mea. De data asta m-am abtinut, asteptand sa vad ce face Andrei. N-a facut ce mi-as fi dorit. A facut ce m-am asteptat. Nu m-am suparat, ci m-am amuzat.

Am deschis imediat discutia... cam abrupt, recunosc.
- In zilele noastre nu se mai poarta ca barbatul sa tina haina femeii... E demodat.
Andrei si-a dat ochii peste cap cu un zambet in coltul gurii. Corina s-a intors zambind catre el si l-a mangaiat pe obraz...
- Lasa, ma, tati... a zis apoi Cori catre mine.
- Stiti povestea cu Winston Churchill? am intrebat eu.
- Nu, au raspuns ei.
- Vreti sa o stiti?
- Da, daca vrei sa ne-o zici.
- Se zice ca Winston Churchill, unul dintre cei mai mari oameni ai istoriei lumii, se plimba intr-o seara impreuna cu aghiotantul sau pe strazile Londrei. La un moment dat, pe o strada mai rau famata, trecand pe langa o femeie usoara, una din multele ce se aflau in "orele de serviciu", isi scoase palaria cu respect si inclinand din cap, spuse "Buna seara!" cu un zambet cald. Apoi trecu mai departe ca si cum toate lucrurile erau la locul lor. Aghiotantul lui Churchill, consternat de ceea ce tocmai vazuse, se hotara sa afle amanunte... "Nu va suparati, d-le Churchill... nu inteleg ce se intampla... nici nu mai zic ca nu trebuia sa fim pe o astfel de strada la aceasta ora... ati putea fi vazut in locurile acestea... si nu ar fi bine pentru imaginea dvs. publica... ce sa mai zic ca dvs. tocmai ati salutat o femeie usoara. De unde o cunoasteti? Daca v-a vazut cineva? De ce ati facut acest gest? Cum puteti saluta o astfel de persoana?" Winston Churchill s-a oprit din mers, a tras un fum din nelipsitul trabuc si i-a raspuns insotitorului sau: "Nu o cunosc pe acea doamna. Acesta este un gest de buna crestere si nu l-am facut pentru domnia sa, ci l-am facut pentru mine...!" Apoi continua sa mearga cu eleganta, salutand in stanga si in dreapta pe cei intalniti in cale...

Patru ochisori ma priveau stralucind de viata...

Eu cred ca au inteles ca bunul simt, buna crestere, eleganta si bunele maniere se poarta peste tot, in orice ocazie, in orice context si cu oricine. Eu aceasta am inteles, mai demult, cand am aflat o astfel de poveste de la "oameni mari" cu experienta.

Ca sa nu mai zic ca tata intotdeauna ii tinea haina mamei mele atunci cand dansa se imbraca! Iar eu am dobandit un gest reflex...

Din ce in ce mai bine!