Cosul de gunoi, prietenul meu

E dimineata. Ies pe aleea din fata blocului. Trag in piept o gura de aer proaspat. Ma intampina o punga de plastic care se tavaleste pe trotuar. Ma aplec, o ridic si o pun in cosul de gunoi aflat la cativa pasi.

...Ma intorc acasa. Pe alee troneaza un ambalaj de napolitane si la un metru mai incolo o punga goala de pufuleti. Stiu ca este de la pufuleti pentru ca scrie pe ea "Pufuleti". Ma aplec, ridic ambalajul apoi fac un pas, ma aplec si ridic si punga de pufuleti. Fac cinci pasi inapoi si le pun in cosul de gunoi.
Imi place aleea din fata blocului!! E primul loc unde respir aerul proaspat de cate ori ies din casa. E ultimul loc unde respir aerul proaspat inainte de a intra in casa. Si in casa este aerisit, dar aerul de afara este aerul de afara...

O noua zi. Ies pe alee. Adierea de dimineata rascoleste cateva hartii care se afla chiar in fata mea. Ma aplec, le ridic si la asez in cosul de gunoi. Ma uit in cos sa vad daca exista ceea ce am pus eu ieri acolo. Nu mai este nimic. E gol, semn ca cineva si-a facut treaba si a luat gunoaiele de acolo. Imi zic: "Sunt primul pe ziua de azi care foloseste cosul de gunoi."


...Ma intorc acasa dupa doua ore. Pe alee ma intampina zambind un pet de 0,5 l de Coca Cola si o doza de Red Bull. Goala si putin mototolita. Da. Ma aplec, le ridic si le lansez in acelasi cos de gunoi. Simt ca se naste o relatie intre mine si cosul de gunoi...


Cobor din casa si ies pe alee cateva ore mai tarziu. Asa este! Pe alee se gaseste o hartie ambalaj. De la mezel. Cred eu ca este de la mezel pentru ca o pisica linge de zor hartia. Ma vede, se sperie si fuge lasand hartia in urma. Ma aplec si ridic hartia delicat cu doua degetele si o pun in cosul de gunoi. Ma gandesc ca biata pisica nu ar fi putut face asta nici daca i-ar fi trecut prin cap. In drum spre masina mea parcata la cativa metri mai departe, ma aplec de cateva ori si ridic tot felul de obiecte: o bucata de carpa (cred ca a fost un tricou candva), un carton pe care scrie ceva dar e patat de ulei si nu inteleg ce scrie, un ambalaj de Eugenia, un servetel si un pachet gol de tigari. Ma rasucesc pe calcaie si ma intorc la prietenul meu, Cosul de gunoi. Ma uit la el si... parca imi zambeste. "Doar n-am innebunit" imi zic. Ma urc in masina si pornesc la drum spre destinatia mea. In dreptul unui refugiu de tramvai opresc la semafor. Pe refugiu, un tanar scoate din buzunar un baton, cred ca baton de ciocolata. Il infuleca din doua inghitituri si, in timp ce se linge pe buze si pe degetelele carnoase, lasa sa ii cada langa el ambalajul de la batonul infulecat. Ma gandesc ca ar fi putut sa-l inghita si pe el (ambalajul) la ce pofta afisa baiatu'. Sau macar sa-l mai linga. Mi-am amintit de biata pisica... Deschid repede fereastra masinii si ii strig: "Baiete, vezi ca ti-a cazut ceva pe jos!". Se intoarce inspre mine, repereaza cine l-a strigat, se uita in jos sa identifice ce anume i-a cazut si vazand doar hartia de la baton, ii da cu piciorul si imi spune cu un semi-ranjet: "Aaa... eu am aruncat-o". Apoi isi salta rucsacul pe umar pregatindu-se sa se urce in tramvaiul deja sosit in statie. Un cos de gunoi este chiar la un metru de el... De-ar avea gura! Gura si glas, pentru ca gura are ca sa putem sa aruncam gunoaiele acolo...


Demarez. Urmatorul semafor. Masinii din fata i se deschide usa de la sofer. Prin dechizatura portierei apare o mana din care se vede doar antebratul invelit de un costum si o manseta de camasa alba si scrobita. Un ceas elegant straluceste pentru o fractiune de secunda. Mana tine ceva. Se rasuceste spre pamant si se scutura. Vorbesc de mana. Din acel ceva aflat in mana incepe sa curga pe carosabil o mare cantitate de mucuri de tigara si scrum. Apoi un ambalaj mototolit. Se constituie astfel o gramajoara de gunoi exact langa masina curata si de firma din care a iesit mana. Ma intreb: "Oare cum o fi in casele acestor oameni? Oare au cos de gunoi sau arunca pe unde apuca gunoaiele in casa? Oare merg in vizita la cunostinte si fac la fel?". Se inchide portiera si nici bine nu se aprinde verde ca din aceeasi masina incep sa sune claxoane furtunoase si nerabdatoare. Prin luneta zaresc un semn celebru cu un deget ridicat facut de aceeasi mana agitata catre masina din fata sa. 


...Ma intorc de peste zi. Parchez si ma indrept catre aleea blocului. De departe imi zambeste un prieten. Nu are maini. Daca ar avea, sigur m-ar imbratisa. Si mai e si fixat in pamant. Daca nu ar fi, sigur ar veni in intampinarea mea. Are insa o gura care e larg deschisa si "zambeste" mereu. Apuc in zbor o bucata de plastic si un plic de hartie aflate pe trotuar. Le daruiesc cu drag prietenului meu. Imi zambeste din nou. Ii fac cu ochiul si ii soptesc ca ne vedem maine...


Ma intreb... "Oare as putea povesti cuiva vreodata despre legatura mea de suflet cu prietenul meu, Cosul de gunoi? Oare sunt in regula?"...

Din ce in ce mai bine!