Acum!

Ce poti face cu trecutul tau? Nimic!

Ce poti face cu viitorul tau? Nimic!

Ce poti face ACUM? TOTUL!

ACUM este singurul moment care exista, este singura clipa in care existi, este singurul gand pe care il ai. Acum. La ce te gandesti? Viata ta e acum... in acest moment! Daca vrei sa schimbi ceva, fa-o acum. Nu exista "altadata"... Acum ia o decizie. Si daca nu iei o decizie, inseamna ca iei decizia sa nu iei nici o decizie.

Iubeste ACUM, daruieste ACUM, zambeste ACUM, opreste-te ACUM, porneste ACUM, mangaie ACUM, imbratisea-za pe cineva ACUM, fii recunoscator ACUM, suna pe cineva ACUM, exprima-te ACUM, fii Tu insuti ACUM... Roaga-te ACUM! Viseaza ACUM! TRAIESTE ACUM!

Gandul tau de ACUM esti TU!

Din ce in ce mai bine!

Vecinul...

Am inceput sa zambesc la amintirea unei povestioare cunoscute...

Se zice ca un cetatean s-a gandit sa isi planteze cativa copaci in spatele casei, in gradina. S-a apucat de sapat si tot sapand gropi pentru copaci, a dat de un filon de aur. Chiar in gradina lui! Nu-i venea sa-si creada ochilor si sapand mai departe a descoperit ca era o bogatie de nedescris. A inceput sa valorifice aurul gasit si viata i s-a schimbat decisiv in acest fel. A devenit un om instarit, unul dintre cei mai bogati oameni ai locului. Era un om obisnuit pana nu demult... Fiind un om cumsecade, ajuta si biserica, ajuta si satul in care traia. Si-a tot aranjat viata ca un om bogat si de cate ori avea nevoie de cate ceva, mergea in gradina si mai scotea niste aur cu care isi satisfacea dorintele. Langa acest om al nostru, in curtea vecina, traia un om foarte sarman... asa de sarman ca nu avea de multe ori ce manca si traia din cersit si din mila altora de multe ori. Omul nostru l-a ajutat in cateva randuri cu de toate, i-a luat haine, i-a dat de mancare dar vecinul facea cumva si tot sarac si vai de el era. Dar parca nici nu-i pasa prea mult de el si obisnuia sa cerseasca mai departe. Omului nostru i s-a facut mila intr-o zi si a mers la casa vecinului sarac. A batut la poarta si intrand in vorba cu dansul, i-a propus sa vina in gradina din spatele casei sale sa-i arate ceva. I-a aratat groapa si faptul ca acolo se afla o bogatie pe care ii dadea voie sa o exploateze si el ca sa-i fie mai bine. Ca doar el avea deja de toate si s-a gandit ca mai este si pentru altii... Cumsecade, nu gluma! Vecinul sarac se uita si nu zicea nimic... Omul nostru, mirat peste masura de lipsa de reactie a vecinului, ii spuse sa dea fuga sa-si ia o lopata si sa-si ia aur cat are nevoie. Saracul zise ca nu are lopata. "Du-te si cumpara-ti o lopata si hai sa sapam amandoi. Vei scapa de saracie!" Saracul s-a uitat in gol si a raspuns... "Nu pot, vecine! Matale stii cat costa o lopata? Nu am cum..."

Saracia este o stare a mintii... si pentru unii dureaza toata viata!

Din ce in ce mai bine!

Oportunitate uriasa!

In urma cu cateva luni, pe la jumatatea lui octombrie, ne-a abordat un prieten. Totul a fost in foarte mare graba pentru ca eram in drum spre birou si am acceptat, totusi, sa trec pe la el pe la birou cateva minute. Chiar nu aveam timp. Prietenul nostru, un om "rar" in care avem incredere "cu ochii inchisi", dorea sa ne arate o idee, o oportunitate de a ne imbunatati viata. Repet, incerederea in aceasta persoana este absolut nestirbita. El incerca, in putinul timp de 10 minute pe care l-am acordat acestei intalniri, sa imi explice cum stau lucrurile in general in lumea in care traim. Noi avusesem de multe ori astfel de discutii despre viata, lume, finante etc. Deoarece convingerile noastre sunt asemanatoare, l-am rugat sa sara peste "introducere". Apoi a incercat sa-mi deseneze o mica schema prin care sa inteleg cum circula banii "in natura". Timpul expirase deja. M-am ridicat hotarat fiind sa plec. Un pic impacientat, prietenul meu a fost foarte direct: "Astazi este ultima zi in care se inchide o sansa mare. Eu mi-am cumparat retele de consumatori in Europa. Te intereseaza si pe tine?". "Retele de consumatori...?" am intrebat eu, asezandu-ma la loc pe scaun. "Da. Retele. Si astazi la ora 15.00 se inchide o etapa in acest proiect european." M-am uitat la ceas instinctiv... arata ora 10.15. Mai erau cateva ore. Recunosc ca mi-a atras atentia teribil. "Si pot si eu... sa imi cumpar retele de consumatori?" "Desigur. De aceea ma straduiesc sa-ti arat...". "Dar chiar nu mai am timp. Trebuie sa ajung la sedinta de luni dimineata si pana la Buftea fac ceva timp. Ce ar trebui sa fac? Cum? Ma inveti si pe mine?" Mi-a explicat in cateva cuvinte cum se extinde reteaua in Europa, inclusiv in Romania, coordonata de o firma din Elvetia dupa o idee simpla si geniala a unui domn din Austria care nu a facut altceva decat sa puna la punct un sistem in care principiul este "Win-Win-Win". Adica toata lumea are de castigat. Pana acum auzisem de win-win dar nu si de win-win-win. Asta mi s-a parut tare de tot pentru ca eu cred ca este intotdeuna loc pentru toata lumea sa castige. Mi-a zis ce suma as avea nevoie sa pornesc ca si el cumparand retele de consumatori in Romania si Austria. "Nu uita ca la ora 15.00 se inchide posibilitatea pentru Austria pentru ca astazi este ultima zi din aceasta campanie. Sunt doar 15.000 de oameni in toata Europa care au acces." Am multumit inca o data pentru informatie si posibilitate. Mi-am dat seama ca nu stiam nimic despre idee, sistem, firma si unde se duc banii mei daca ma hotarasc... Dar nu ma indoiam ca este un lucru bun daca prietenul meu a facut si el asta, stiindu-l om intreg si responsabil. "Te va suna Anca repede!" am zis eu iesind pe usa. INCREDERE, INCREDERE, INCREDERE!! Pana la ora 15.00 Anca fusese la banca, platise suma si se inregistrase printre norocosii 15.000 care au prins oportunitatea in aceasta etapa de dezvoltare a proiectului in Europa. Suma nu este relevanta. Atitudinea este totul! Relevant este ce incredere am avut si ce iti poate aduce aceasta!

A doua zi... am inceput sa pun intrebari... Aproape ca nu intelegeam nimic din ceea ce mi se explica. Dar, oare mintea mea era deschisa? Oare nu cumva ma cuprinsese indoiala, grija, frica...? Imi faceam griji ca iar "am pus botul" la cine stie ce sistem de imbogatire rapida... schema financiara... Vreme de doua saptamani am fost suparat, frustrat, nervos... Eram inchis la orice informatii care veneau spre mine. Eram convins ca am facut o prostie si ca mi-am aruncat banii pe fereastra. Ma consolam la gandul ca nu sunt multi bani si ca o sa fac altii la loc. Dar nu puteam sa inteleg de ce am facut-o... Oameni seriosi incercau in toate felurile si sub toate formele sa-mi explice "in ce ne-am bagat" si sustineau ca am facut un lucru excelent. Anca era foarte linistita si incerca sa ma faca si pe mine sa vad partile bune. Am hotarat sa ma opresc din "vaicareala" si sa fac ceva ca sa inteleg sistemul. Cateva saptamani am mers la prezentarea saptamanala gratuita din fiecare miercuri din Bucuresti. Si usor... usor... mintea mea s-a deschis si am inceput "sa vad"... detalii, aspecte, calcule, amanunte. Mi-am recapatat suflul si mi-am dat seama ca nu am gresit. Si iata cum... se deschidea o oportunitate in fata mea! De fapt, eu eram deja prins in ea si inca intr-un mod favorabil. Cu un start excelent, ca la carte! Acum, daca eram deschis la minte, am inceput sa cunosc oameni care fac bani seriosi deja si care stau pe cai mari in acest proiect. Oameni dedicati, corecti, seriosi si care vroiau sa ma ajute si pe mine sa inteleg ca sunt pe drumul drept. Am inceput sa intreb dar am inceput si sa ascult! Si acum ma felicit ca am platit acest timp si efort.

Acum pot sa afirm ca este una dintre cele mai mari si sigure oportunitati care exista in acest moment in Europa, inclusiv in Romania. Cu atat mai mult cu cat este accesibila oricui si este foarte-foarte simpla ideea care sta la baza acestei oportunitati!

Lyoness Holding A.G. din Elvetia grupeaza puterea de consum a multor clienti (consumatori) si o directioneaza catre anumiti comercianti care ofera reduceri de pret semnificative acestor clienti. Singur nu am prea multa putere de consum... Daca mergem mai multi cumparam mai mult. Daca mergem foarte multi... puterea noastra de consum este foarte mare... Asta-i principiul. Firmele (comerciantii) au nevoie de volum, au nevoie de publicitate gratuita (se numeste "word of mouth"), au nevoie de clienti si au nevoie de clienti fideli. TOATE ASTEA le oferim noi comerciantilor. Ce ne ofera ei noua? In baza unui card de fidelitate (nu card de bani) ei ne ofera reduceri masive de pret la toate produsele si serviciile comercializate. Reducerile se distribuie astfel: o parte intra cash in contul celui care cumpara, o parte merge catre cel care a facut recomandarea si o parte se depun intr-o "pusculita" care... face pui! Acolo se inmultesc banii mei (pe care ii merit!) pentru ca sunt client fidel acestor comercianti. Si de ce nu as fi? Niciodata nu mi-a dat nimeni nimic pe banii mei in afara de produsele cumparate. Poate uneori am primit puncte si apoi produse pe care nu le vroiam... Si atat! Ca orice oameni normali, cumparam si noi de mancare, consumabile, combustibil, haine din cand in cand, mai iesim la un restaurant etc. etc. Acum iau bani cash inapoi de la fiecare cumparatura, iau bani cash de la fiecare cumparatura pe care o fac cei recomandati de mine, iau cash de la fiecare cumparatura pe care o fac cei recomandati de cei pe care i-am recomandat si (de parca nu era suficient) resturile de reduceri care intra in pusculita mea fac pui si se inmultesc fantastic!! Am facut intr-o luna de zile cam atatia bani cat face un manager de vanzari la o companie de distributie sau cat un angajat intr-o functie de conducere care sta intr-un birou de dimineata pana seara straduindu-se sa-si satisfaca sefii... Si asta este doar pentru ca mi-am deschis mintea si gura si am inceput sa iau cat de cat in serios aceasta activitate... Nu vorbim aici de startul in campania pentru Europa. Vorbesc doar de ceea ce am facut noi in jurul nostru... Roadele din campania de Austria urmeaza sa le culegem mai tarziu... Oricum... sunt deosebit de placut surprins de cat de deschisi sunt oamenii la aceasta idee, de cat de repede inteleg ca nu trebuie sa faca nimic in plus fata de ceea ce fac zilnic (adica sa cumpere produse si servicii si sa vorbeasca despre asta), de faptul ca nu trebuie sa vinzi nimic si ca nici nu esti conditionat de nimic absolut. Este simplu si clar totul ca lumina zilei!

Cum sa ma felicit eu si sa ma rasplatesc pe mine si pe Anca pentru acel moment de inspiratie si de incredere? Cum sa-i multumesc prietenului nostru care a avut dorinta sa ne ia alaturi in aceasta oportunitate? Acum suntem linistiti pentru ca ne aflam in siguranta! Si cine nu isi doreste siguranta in zilele noastre? Si siguranta asta ne face LIBERI! SUNTEM LIBERI!!

Este benefic cand accepti sa vezi si din alt unghi o situatie... Este corect fata de tine sa explorezi o oportunitate si sa platesti un mic pret "de ego" pentru a afla mai multe informatii...

Unul dintre mentorii mei imi reaminteste cateodata: "oamenii care spun ca stiu, nu sunt inca pregatiti sa invete...!". Slava Domnului ca recunosc ca "nu le stiu pe toate"...

Din ce in ce mai bine!

Casa Nobila de la Pestera

Mi-am amintit de scurta vacanta petrecuta la Pestera (Moeciu) impreuna cu fetele mele, acum vreo luna de zile.

Corina...
Diana...

Am ajuns la Casa Nobila vineri seara tarziu... pe la 22.30.

Am despachetat rapid si am pornit catre casa prietenului meu Dan care locuieste la aproximativ 200 de metri departare. Am pus de un gratar, am ciocnit un spritz de Odobesti (de care ne place noua), am sporovait pana mai tarziu...

A doua zi... ne-am trezit cu noaptea-n cap... pe la ora 11.00. Am servit micul dejun. Au sosit si alti oaspeti in casa. Un grup de tineri galagiosi si veseli care au si incins un gratar.

Afara era soare orbitor. Am programat o plimbare la Pestera Liliecilor, numele de la care vine si numele satului - Pestera. Cosmin, copilul Nicoletei, gazda noastra, urma sa fie ghidul nostru. A sosit si baietelul lui Dan - Danut. Cu totiii ne-am tras gecile anti-vant si am pornit pe jos care Pestera Liliecilor. Cam 2 km de mers pe jos intr-un cadru natural fara asemanare... Am vorbit, am povestit, ne-am jucat...

Pestera asta este o pestera adevarata. Zeci de inscriptii pe pereti (unele din anii '30), stalactite, o galerie in bezna care se adanceste ingustandu-se tot mai mult... Un singur liliac am vazut noi stand cu capul in jos, nepasandu-i de nimic si ceva urme de oameni sub forme de peturi, cutii de bere si hartii... Aveam o lanterna buna cu ajutorul careia ne-am putut bucura un pic de aceasta experienta. Corina zbiera de mama-focului de frica, Diana nici nu a vrut sa intre. Baietii faceau mishto de Corina si am hotarat sa iesim... Pe drumul de intoarcere am facut cateva fotografii si am fost arbitru activ intre cei doi baieti de 7 si 9 ani care nu mai pridideau cu impunsaturile si cu discutia despre cine are dreptate intre ei... Buna plimbarea!

Seara am facut-o lata. Am mers la Dan si Lenus, unde a sosit si o prietena din Brasov care isi sarbatorea ziua de nastere, era acolo si cumnatul lui Lenus din Italia si niste prieteni din Bucuresti. Gratar al carui foc s-a aprins dupa ce ne-am rugat de el 3 barbati timp de 1 ora, spritz de care nu ne-am rugat si care curgea de la sine, povesti, distractie... Fetele au plecat la somn mai devreme; pe noi ceilalti ne-a apucat 5 dimineata jucand table pe masa din curte, afara in ger. Excelent!!

A doua zi am beneficiat de tratamentul intensiv al Corinei care mi-a descantat, m-a masat, m-a mangaiat, m-a lasat sa dorm pentru ca... imi plesnea capul! Deh... shpritzul, bata-l vina! Diana a incins messenger-ul...

Ne-am luat la revedere cu promisiunea ca vom reveni. Pe la ora 16.00 am plecat prin pasul Rucar-Bran, apoi prin Pitesti spre Bucuresti. Am ajuns cu bine exact la 48 de ore dupa ce plecasem.

Cu ce am ramas? Cu amintiri din Rai. Oricat ai povesti, nu ai cuvinte sa descrii frumusetile pe care le vezi la Pestera.

Ospitalitatea de la Casa Nobila este exemplara. Oameni cu suflet isi dau si pielea de pe ei ca sa te simti bine. Cu simplitate si bun simt, te fac sa simti ca esti servit. Confortul este desavarsit. Nici nu ai nevoie de atat confort. Peisajul este mirific. Este incredibil.

Cum sa nu revii? Cum sa nu visezi?

Din ce in ce mai bine!

PS: Nicoleta Tabacaru - Casa Nobila - 0744.816.418.

Oglinda

Am auzit de un tip care se uita in fiecare dimineata in oglinda.

Pufff... Ce e nou? Toti ne uitam dimineata in oglinda...

In fiecare dimineata, tipul asta se uita in oglinda. Se uita... Se uita... Nu ii placea ce vedea. Nu stiu care erau motivele pentru care nu ii placea ceea ce vedea. Omul era normal. Se uita in oglinda, ca orice om. Apoi iar se uita...

Intr-o zi "mai proasta", uitandu-se in oglinda si enervandu-se peste masura de ceea ce vedea, ii trase un pumn... Oglinda se sparse in sute de bucati.

Dupa cateva zile, o inlocui cu una noua, parandu-i rau pentru ceea ce a facut.

Dupa o vreme... uitandu-se din nou in oglinda... se enerva din nou asa de tare privind acolo, ca se razbuna din nou pe ea. Si din nou o inlocui, dupa o vreme, cu alta noua...

Mai trecu o vreme... oglinda ii statea in fata in fiecare zi... se uita... nu-i placea ce vedea... o spargea... o inlocuia... Si tot asa... pana cand intr-o zi a hotarat sa nu mai puna o alta oglinda in loc, considerand ca nu arata ceea ce vrea el sa vada...

Din ce in ce mai bine!

Zambete...

2 martie 2009. Ma trezesc. Zambesc... Imi fac exercitiul mental si imi pun ziua in ordine. Merg la baie. Fac un dus. Apoi ciugulesc ceva. Imi imbratisez iubita. "Te iubesc, Anca!". Zambete. Ma imbrac si cobor. Cumpar flori. Mergem la d-na contabil. Cateva fete zambitoare. Rezolvam si iesim. Este inca dimineata. Este frig. Merg spre Buftea. Opresc la Universitate. Parchez. Intru la libraria "Noi" sa caut o carte. Nu o au. Inca un zambet. Pe strada, plin de martisoare. Opresc pe rand in doua piete. Nu au ghiocei. Alte zambete. Negocieri pentru alte flori. Refuz frumos si zambesc. Ma intalnesc intamplator cu Dan Popi. Zambete. Revedere. Complimente. Apoi "La revedere!". Pe drum ascult CD cu Skip Ross. Minunat! Energie. Intelepciune. Trec de Mogosoaia. Natura zambeste. Eu stiu ca voi gasi ghiocei. Buftea. Opresc pe dreapta. Bate vantul. Traversez. Multumesc soferilor care imi acorda prioritate la trecerea de pietoni. Zambete. Flori. Flori. Flori. Ultima taraba formata dintr-o cutie de banane asezata cu gura in jos. Ghiocei. Cativa. Eu cer mai multi. Zambete. "Imediat!". Aduce fata si brebenei. Iau cat am nevoie. Platesc. Zambete largi. Emotii. Am gasit! Traversez. Intru la librarie. Mica, stramta. Caut cartea "Manager la minut". Nu este. Zambete. O comand. "Veniti miercuri". Zambete. Ajung la birou plin de ghiocei si brebenei. Ofer Otiliei. Zambete. Apoi un martisor. Zambete. Lucrez. Mesaje, mesaje, mesaje. Cateodata zambete printre zambete. Fumez. Beau cafea. Mai ofer martisoare si flori. Zambete multe, peste tot zambete. Ma suna Corina la telefon si vorbim cateva minute. Zambete. Am energie. Ofer zambete si primesc... zambete. Un sandwich la On Set. Zambete. Vorbesc cu Eugen. Planuri. Zambete cu gandul la viitor. Citesc mesaje si documente. Ciudate. Zambesc. Ma suna Diana la telefon si vorbim cateva minute. Zambete. Sosesc Dragos si Radu la birou. Imbratisari. Zambete. Nu ne-am vazut de cateva zile... Am apoi o mica "altercatie" cu cineva... Mici nervi. Inca un sandwich, alte zambete la On Set. Ma intorc in birou. Ripostez nervos. Tacere. Lucrez la un decont restant. Vera ma asteapta. Ajung. Flori si zambete. Discutie... discutie. Zambete. Imi strang bagajul in birou si imi cer scuze pentru iesirea mea nervoasa de mai devreme. Zambete de peste tot. Lume multa, treaba multa. Ies. La Paula si Dana in birou, flori si zambete multe. Discutie. Suna telefonul. Convorbire cu zambete telefonice. Alex ma asteapta la masina. Plecam. Glume, discutii, zambete pe drum spre Bucuresti. Alex "descaleca" la Galeriile Orizont. "La revedere!". Zambete. Vorbesc la telefon cu Victor. Planificam revederea. Zambete. Prin cap imi trec idei multe, proiecte multe. Benefice. Zambete. Ajung acasa. Zambete. Anca, Ada, Vlad, va iubesc! Zambete! Plecam la prieteni, la familia Costea. Ajungem. Zambete. Masa, bere, vorbe, proiecte comune. Zambete. Rasete. Telefon de la Corina cu vestea despre primele ei vanzari si realizari. Fericire pe mine! Zambete. Bucurie. Este tarziu, le prezentam afacerea Lyoness prietenilor nostri. Intrebari, raspunsuri, planuri, zambete. Ne impachetam si mergem spre casa. Discutii ca este tarziu si ca nu imi dau seama ca sunt atemporal... Da, sunt atemporal!! La ce ma ajuta sa masor timpul? Timpul este vesnic!! Zambesc... Ajungem acasa. Vlad, adormit... zambeste catre noi. Noi... zambete. Copiii adorm. Si Anca. Eu rememorez o zi minunata. Scriu. Inca o zi din viata mea. Zambesc. Imi pun un strop de vin in pahar. Maine e o alta zi minunata. Zambesc. Minunat! Noi provocari ma asteapta. Zambete. Am luat decizii pentru viata mea. Sunt liber, infinit de liber!! Ce plante frumoase am in ghivece! Si ele zambesc catre mine. Ce mai pot sa zic? Ce mai pot sa fac? Doar sa zambesc... Inca un strop de vin... Atatea zambete intr-o singura zi...?? Eu sunt un om obisnuit cu o viata neobisnuita. Dumnezeu este cu mine in fiecare clipa si in fiecare zambet! Dumnezeu este peste tot! Imi zambeste... Adorm zambind...

Din ce in ce mai bine!

Am doar 16 ani...

Exista stari, emotii, sentimente pe care cuvintele nu le pot descrie... Ce este un vis implinit? Cum poti sa descrii ceea ce simti? Emotia se simte, nu poate fi descrisa in cuvinte. Ne straduim, dar oare putem cu adevarat sa dam viata emotiei prin cuvinte...?

Diana a implinit 16 ani pe data de 1 martie 2009. Ce simt? Recunostinta! Da! Recunostinta! Este o caldura care ma invadeaza, ma patrunde si ma aduna la un loc...

Am fost sambata cu Diana, Corina si Andrei la "petrecut timp impreuna". Am propus un restaurant chinezesc sa sarbatorim. Alegerea mea pentru ca mie imi place.

Uite cum se schimba situatiile obisnuite in amintiri de nepretuit... Acelasi decor. Alt context. Alte emotii! Fetita mea cea mica a implinit 16 ani!!

Sunt "batran"? Ooo... nu! Nici vorba! Sunt mai tanar ca niciodata! Privesc viata prin ochii copiilor mei. Este minunata!! Minunata... Descopar lumea, dragostea, relatiile, provocarile lor si ale mele, tensiunile si bucuriile marunte, tentatiile si confuziile varstei tineretii, primesc reprosuri si apoi iubire nemarginita, gasesc traditia din bunici si noul din nepoti, ma dor notele mici dar jubilez la gandul ca nu conteaza deloc, insist pe educatie dar imi amintesc ca exemplul sunt eu cu tot ceea ce sunt si fac... Te iubesc, Diana! Te iubesc, Corina! Ii sunt recunoscator lui Dumnezeu ca sunteti in viata mea si ca pot sa descopar viata prin voi!

Multumesc, Cleo, pentru ca mi-ai daruit fetele! Ce vis frumos a fost... Ce realitate minunata este!!

La multi ani, Fetita Mea!

Din ce in ce mai bine!