10 noiembrie 2012
Nu mai pierdeti timpul!
Nu mai pierdeti timpul! Schimbati-va viata! Incepeti!
Primul pas: nu va mai uitati la TV!
Al doilea pas: nu mai cititi presa!
Al treilea pas: scrieti-va (cateva) scopuri pe hartie!
Al patrulea pas: cititi cat mai mult! Cititi carti bune, carti care sa va puna mintea la incercare, carti despre dezvoltare personala, relatii interumane, gandire pozitiva si succes!
Al cincilea pas: actionati! Cautati sa faceti cativa pasi, chiar mici la inceput, catre scopurile propuse. Cautati oameni de calitate, oameni buni, oameni de succes si stati in preajma lor. Rugati-i sa va ajute in schimbare! O vor face negresit!
Al saselea pas: formati-va obiceiuri zilnice - "obiceiuri de succes" -, inlocuind unele obiceiuri vechi si nefolositoare cu obiceiuri noi si folositoare. Spre exemplu, mancati mai putin, odihniti-va mai mult fizic, exersati calmul in toate situatiile, faceti mai multa miscare, jucati-va, comunicati mai mult cu oamenii dragi, economisiti bani si nu cheltuiti tot, ascultati materiale audio cu invataturi despre succes, ascultati materiale audio cu invataturi despre succes, ascultati materiale audio cu invataturi despre succes, ascultati materiale audio cu invataturi despre de succes!!!
Al saptelea pas: gasiti zilnic cateva minute pentru a va linisti mintea si vizualizati zilnic viata pe care o doriti! Traiti zilnic cu incredere si asteptare pozitiva!
Din ce in ce mai bine!
Etichete:
Decizie,
Felul meu,
Responsabilitate
21 octombrie 2012
Ricky, Profesorul de Iubire
Prietenul meu Ricky a hotarat sa plece Acasa, acolo unde ne vom reintalni cu totii.
Profesorul meu de "Iubire Neconditionata", Ricky, si-a incheiat misiunea in viata mea.
Dragul meu Ricky, iti multumesc pentru tot ceea ce m-ai invatat in cei 11 ani pamantesti petrecuti impreuna: dragostea de tot, fericirea, simplitatea, bucuria deplina, devotamentul, prietenia, comunicarea fara cuvinte, joaca, sinceritatea, tacerea plina de inteles, smerenia!
Iti sunt recunoscator si te voi iubi mereu, mereu...
Voi aplica in viata mea tot ce m-ai invatat si vei fi cu mine intotdeauna...
Drum bun, Prietenul meu drag Ricky, "baietas de la oras"!
Iti multumesc!
Tati
Din ce in ce mai bine!
31 mai 2012
Invat sa ma dezvat de ceea ce am invatat...
M-am nascut Bogat, ca fiecare Om care se naste pe Pamant...
Pe parcurs, crescand si "maturizandu-ma", am invatat enorm de multe...
AM INVATAT sa-mi fie frica.
Am invatat sa fiu madru.
Am invatat sa fiu lacom uneori.
Am invatat sa gasesc vinovati, sa gandesc ca "nu se poate", am invatat sa-mi fie ciuda.
Am invatat sa ma simt vinovat.
Am invatat sa ma compar cu altii, sa fiu nemultumit mereu.
Am invatat ca "trebuie sa ma lupt pentru ceea ce este al meu" (...!?!?...).
Am invatat ca tristetea "se poarta" mai usor decat fericirea.
Am invatat ca "asta e!".
Am invatat sa judec, sa analizez de zece ori inainte sa fac, sa "nu ma intind mai mult decat mi-e plapuma".
Am invatat "ca daca iau note mari la scoala, imi va fi bine".
Am invatat ca "trebuie sa-mi gasesc un serviciu bun si sa trag cu dintii de el". Am invatat "sa nu-l supar pe sefu'".
Am invatat "sa negociez orice".
Am invatat ca "trebuie sa-mi ascund slabiciunile".
Am invatat sa-mi fie rusine, sa accept ca "nu pot schimba nimic", sa "imi vad de treaba mea".
Am invatat sa fac concesii, sa cedez, sa "ma pliez pe situatii". Am invatat sa fac compromisuri.
Am invatat ca "trebuie sa muncesc din greu" ca sa reusesc.
Am invatat ca e bine "sa am relatii".
Am invatat ca "banii pot cumpara orice".
Am invatat "sa ma descurc".
Am invatat sa fiu sobru, sa fiu mereu serios.
Am invatat ca "trebuie sa ma afisez", ca trebuie "sa dau bine" ca sa fiu acceptat de ceilalti.
Am invatat sa fiu orgolios si ca este bine sa am "o personalitate puternica", sa razbat.
Am invatat ca "Dumnezeu ne pedepseste".
Am invatat ca "nu depinde de mine, ci de altii".
Am invatat ca "daca esti bun, te ia de prost".
Am invatat ca "nu este bine sa-ti exprimi sentimentele".
Am invatat ca "nu trebuie sa am incredere in nimeni". Am invatat ca "nu exista dragoste adevarata".
Am invatat ca "minciuna e buna cateodata".
Am invatat ca este bine "sa fiu cu picioarele pe pamant".
Am invatat ca "nu este bine sa gresesc".
Am invatat sa fiu pragmatic, sa renunt la visurile mele.
Am invatat sa gasesc "solutii logice" la toate problemele.
Am invatat ca "viata este plina de greutati si probleme".
Am invatat ca "fericirea este o notiune abstracta".
Am invatat ca "daca o sa reusesc aia si ailalta, de abia atunci trebuie sa ma bucur".
Am invatat ca stresul este ceva normal.
Am invatat ca "oamenii sunt rai".
Am invatat maxime precum: "Divide et impera!".
Am invatat atat de multe... Am invatat sa pun la indoiala totul... si asta fac acum! Continui sa invat.
Ma aflu in perioada in care invat ca "ORICE INVAT ARE SI DEZVAT".
"Invatati, invatati si iar invatati!" spunea Vladimir Ilici Lenin...
Invat sa ma dezvat de ceea ce am invatat... si invat opusul a ceea ce am invatat!!
Din ce in ce mai bine!
Etichete:
Invataminte,
lectii de viata,
Mentalitate,
Schimbare
16 mai 2012
Gradina mea
Ma uitam zilele trecute la o gradina...
Mi-am dat seama ca buruienile cresc de la sine. Nu trebuie sa le uzi sau sa le ingrijesti. Ca sa scapi de ele, trebuie sa le inlaturi constant prin actiuni specifice.
In aceeasi gradina, sau in oricare alta, florile si culturile necesita atentie si ingrijire pentru a trai, pentru a creste si a ne bucura. Ele mor daca nu le intretii...
Bob Proctor spune, citandu-l pe Earl Nightingale, ca "Mintea este ca o gradina".
Si asa si este... Gandurile negative se alimenteaza singure si trebuie inlaturate constant prin actiuni specifice, la fel ca si buruienile din gradina. Gandirea pozitiva, ca si florile, necesita atentie, ingrijire, efort, implicare, hotarare si disciplina...
Este destul de simplu sa-mi dau seama ce fel de "gradina" au oamenii din preajma mea. Trebuie doar sa-i ascult vorbind. Sau, doar un pic, sa-i urmaresc cum se comporta.
Totul incepe prin a da putina atentie gradinii tale... Culmea este ca cei mai multi oameni isi ingrijesc mai mult gradina din jurul casei sau ghivecele din casa decat isi ingrijesc "gradina mintii"...
Eu nu pot da vina pe buruieni. Pot doar sa le curat mereu si mereu. Pot sa plantez flori si plante si pot sa le ingrijesc. Mereu si mereu.
Eu sunt singurul responsabil pentru "gradina mea"...
Si chiar ma bucur zi de zi de "gradina mea"!
Din ce in ce mai bine!
Etichete:
Ganduri pozitive,
Responsabilitate
30 aprilie 2012
Cosul de gunoi, prietenul meu
E dimineata. Ies pe aleea din fata blocului. Trag in piept o gura de aer proaspat. Ma intampina o punga de plastic care se tavaleste pe trotuar. Ma aplec, o ridic si o pun in cosul de gunoi aflat la cativa pasi.
...Ma intorc acasa. Pe alee troneaza un ambalaj de napolitane si la un metru mai incolo o punga goala de pufuleti. Stiu ca este de la pufuleti pentru ca scrie pe ea "Pufuleti". Ma aplec, ridic ambalajul apoi fac un pas, ma aplec si ridic si punga de pufuleti. Fac cinci pasi inapoi si le pun in cosul de gunoi.
Imi place aleea din fata blocului!! E primul loc unde respir aerul proaspat de cate ori ies din casa. E ultimul loc unde respir aerul proaspat inainte de a intra in casa. Si in casa este aerisit, dar aerul de afara este aerul de afara...
O noua zi. Ies pe alee. Adierea de dimineata rascoleste cateva hartii care se afla chiar in fata mea. Ma aplec, le ridic si la asez in cosul de gunoi. Ma uit in cos sa vad daca exista ceea ce am pus eu ieri acolo. Nu mai este nimic. E gol, semn ca cineva si-a facut treaba si a luat gunoaiele de acolo. Imi zic: "Sunt primul pe ziua de azi care foloseste cosul de gunoi."
...Ma intorc acasa dupa doua ore. Pe alee ma intampina zambind un pet de 0,5 l de Coca Cola si o doza de Red Bull. Goala si putin mototolita. Da. Ma aplec, le ridic si le lansez in acelasi cos de gunoi. Simt ca se naste o relatie intre mine si cosul de gunoi...
Cobor din casa si ies pe alee cateva ore mai tarziu. Asa este! Pe alee se gaseste o hartie ambalaj. De la mezel. Cred eu ca este de la mezel pentru ca o pisica linge de zor hartia. Ma vede, se sperie si fuge lasand hartia in urma. Ma aplec si ridic hartia delicat cu doua degetele si o pun in cosul de gunoi. Ma gandesc ca biata pisica nu ar fi putut face asta nici daca i-ar fi trecut prin cap. In drum spre masina mea parcata la cativa metri mai departe, ma aplec de cateva ori si ridic tot felul de obiecte: o bucata de carpa (cred ca a fost un tricou candva), un carton pe care scrie ceva dar e patat de ulei si nu inteleg ce scrie, un ambalaj de Eugenia, un servetel si un pachet gol de tigari. Ma rasucesc pe calcaie si ma intorc la prietenul meu, Cosul de gunoi. Ma uit la el si... parca imi zambeste. "Doar n-am innebunit" imi zic. Ma urc in masina si pornesc la drum spre destinatia mea. In dreptul unui refugiu de tramvai opresc la semafor. Pe refugiu, un tanar scoate din buzunar un baton, cred ca baton de ciocolata. Il infuleca din doua inghitituri si, in timp ce se linge pe buze si pe degetelele carnoase, lasa sa ii cada langa el ambalajul de la batonul infulecat. Ma gandesc ca ar fi putut sa-l inghita si pe el (ambalajul) la ce pofta afisa baiatu'. Sau macar sa-l mai linga. Mi-am amintit de biata pisica... Deschid repede fereastra masinii si ii strig: "Baiete, vezi ca ti-a cazut ceva pe jos!". Se intoarce inspre mine, repereaza cine l-a strigat, se uita in jos sa identifice ce anume i-a cazut si vazand doar hartia de la baton, ii da cu piciorul si imi spune cu un semi-ranjet: "Aaa... eu am aruncat-o". Apoi isi salta rucsacul pe umar pregatindu-se sa se urce in tramvaiul deja sosit in statie. Un cos de gunoi este chiar la un metru de el... De-ar avea gura! Gura si glas, pentru ca gura are ca sa putem sa aruncam gunoaiele acolo...
Demarez. Urmatorul semafor. Masinii din fata i se deschide usa de la sofer. Prin dechizatura portierei apare o mana din care se vede doar antebratul invelit de un costum si o manseta de camasa alba si scrobita. Un ceas elegant straluceste pentru o fractiune de secunda. Mana tine ceva. Se rasuceste spre pamant si se scutura. Vorbesc de mana. Din acel ceva aflat in mana incepe sa curga pe carosabil o mare cantitate de mucuri de tigara si scrum. Apoi un ambalaj mototolit. Se constituie astfel o gramajoara de gunoi exact langa masina curata si de firma din care a iesit mana. Ma intreb: "Oare cum o fi in casele acestor oameni? Oare au cos de gunoi sau arunca pe unde apuca gunoaiele in casa? Oare merg in vizita la cunostinte si fac la fel?". Se inchide portiera si nici bine nu se aprinde verde ca din aceeasi masina incep sa sune claxoane furtunoase si nerabdatoare. Prin luneta zaresc un semn celebru cu un deget ridicat facut de aceeasi mana agitata catre masina din fata sa.
...Ma intorc de peste zi. Parchez si ma indrept catre aleea blocului. De departe imi zambeste un prieten. Nu are maini. Daca ar avea, sigur m-ar imbratisa. Si mai e si fixat in pamant. Daca nu ar fi, sigur ar veni in intampinarea mea. Are insa o gura care e larg deschisa si "zambeste" mereu. Apuc in zbor o bucata de plastic si un plic de hartie aflate pe trotuar. Le daruiesc cu drag prietenului meu. Imi zambeste din nou. Ii fac cu ochiul si ii soptesc ca ne vedem maine...
Ma intreb... "Oare as putea povesti cuiva vreodata despre legatura mea de suflet cu prietenul meu, Cosul de gunoi? Oare sunt in regula?"...
Din ce in ce mai bine!
Etichete:
Bunsimt,
lectii de viata,
Prieteni,
Responsabilitate
Abonați-vă la:
Postări (Atom)