O lingurita cu miere...

Ma intreaba cativa prieteni din cand in cand "cand mai scriu pe blog?". Sunt flatat... Sincer! Le multumesc tuturor celor care isi fac timp sa citesca ceea ce scriu eu! Chiar imi doresc sa scriu mai mult si mai mult si din ce in ce mai multe subiecte imi strabat mintea... Doar ca nu vreau sa scriu de dragul de a scrie ceva, asa... ca sa fie activitate pe blog. As putea sa postez "bancul zilei" sau "fotografia zilei" sau "citatul zilei" sau sa dau copy-paste la ceva interesant de pe net sau de pe alte bloguri... Dar cred ca deja fac destul de multi "bloggeri adevarati" asta... Eu nu ma consider un blogger adevarat... cu toate ca am mai facut un blog, Blog Metoda Silva, care este specific si este dedicat unui anume "subiect". Si acolo scriu tot asa, cand sunt inspirat, dar tratam subiecte si principii specifice...

Vreau sa scriu atunci cand simt ca am de zis ceva, cand ceva are impact asupra mea si cand cred ca ceea ce pot sa scriu are o valoare, o valoare care poate fi impartasita si care poate aduce valoare unui cititor care isi investeste timp din viata ca sa citeasca...

Spre exemplu... acum vreo doua saptamani, mergeam spre casa pe drumuri de Bucuresti, pe stradute ocolitoare, dar pe care le folosesc pentru ca pe acolo se mai circula si nu se sta in trafic. O iau pe una din aceste stradute si... in fata mea sare un domn politist de la circulatie care, cu o fata amenintatoare si gesturi ferme, ma opreste "pe dreapta". Mirat si nedumerit il intreb politicos, dupa ce-i dau actele, ce am facut asa de grav de "sarit asa in fata masinii". "Pai dvs. nu vedeti ca mergeti pe sens interzis?" "Interzis sunt eu acum!" am raspuns. "De cand este interzis pe aceasta straduta, caci asta este drumul pe care merg de ani de zile?" De doua luni, dle Lazar. S-a anuntat si la televizor!" "Imi cer scuze, recunosc ca am gresit, imi pare rau pentru ceea ce am facut, dar nu va suparati pe mine, eu nu ma uit la televizor... Am gresit, asa ca sunt dispus sa platesc pretul greselii. Ce trebuie sa fac?" "Va rog sa intoarceti si sa ma urmati la sectie!" "La sectie? De ce? Ma inchideti?" "Nu. Trebuie sa va verific documentele in calculator." "Ok." Sectia era aproape, adica la Udriste. Cand sa intorc, trece pe langa mine un Seat negru, cu geamuri negre si totul negru... Mi-am dat seama ca si acesta mergea la sectie pentru ca, probabil, facuse aceeasi contraventie. Intr-adevar, urma si el masina politiei. Cand sa intru pe strada Udriste, vad accesul interzis. Opresc chiar acolo si parchez la bordura. Merg pe jos cateva zeci de metri. In fata portii de la Udriste, din Seat-ul negru se da jos un baiat tanar, care nu era negru, dar avea atitudine... stiti voi... "superioara". Cu telefonul la ureche, s-a apropiat de mine si a marit volumul vocii... "Da', ma! Auzi, ba, m-a oprit! Lasa ca rezolv io imediat." Pentru ca masina politiei intrase in curtea sectiei, domnul cel tanar intra si el foarte decis spunandu-mi ca rezolva el imediat. Eu am ramas la intrare. Apare din curte pe o alta intrare dl. politist care ma intreaba unde este domnul tanar. Ii spun ca a intrat sa il caute pe dansul. "Da? Sa ma caute atunci pana m-o gasi. Dvs. unde ati parcat?" ma intreaba pe mine. "La capatul strazii, pentru ca am vazut accesul interzis si eu nu merg pe acces interzis" am raspuns eu... A zambit. "Da, dar acum v-am invitat eu dupa mine." "Da. Si uitati-ma aici. Aveti nevoie de mine sau de masina? Eu sunt aici. Astept sanctiunea." "Va rog sa mergeti la masina si sa ma asteptati acolo!" "E in regula" am zis si m-am dus la masina. Am stat pe un gardulet pret de vreo 15 minute... Faceam calcule, stiti voi... cum sa abordez discutia mai departe... De fapt, m-am linistit, m-am relaxat, am facut un proiect mental ca sa iasa bine la final si m-am bucurat din plin de racoarea de sub tei, de liniste si de cantecul pasarelelor... La un moment dat, apare dl. politist care imi intinde actele. "Va rog sa ma iertati ca v-am facut sa asteptati atat de mult!" Eu, mirat. "Nu-i problema. Dar nu trebuie sa va cereti scuze..." "Ba da pentru ca v-am facut sa ma asteptati atat de mult... Multa sanatate!" Si da sa plece... "Stati un pic! Cum ramane cu sanctiunea?" "Hai domnule, lasati, ca sunteti un om cu bun simt si stiti sa vorbiti si sa va purtati. Imi pare rau ca v-am oprit si v-am tinut, dar trebuia pentru ca il aveam pe celalalt... Un [...] si un [...]. Asa de urat s-a purtat si a vorbit incat a trebuit sa-i dau o lectie si de aceea v-am chemat si pe dvs. Altfel, va puneam sa intoarceti si sa fiti atent data viitoare ca s-a schimbat semnul indicator..." "Pai... Totusi... ce va datorez?" am intrebat timid. "Doamne fereste! Nimic. Vedeti-va de treaba. Sanatate!" In timp ce se departa, l-am strigat. "Auziti? Va multumesc pentru ca mi-ati facut un cadou minunat!" "Ce anume?" ma intreaba. "Pai... dupa o zi plina de politie si acte si stat la cozi ca sa inmatriculez o masina... am stat aici si m-am linistit si m-am bucurat de cantecul pasarelelor. Va multumesc!" "Asa e ca mirosul de tei este minunat? La revedere!" imi zice si zambind si facand cu mana se intoarce si pleaca.

Domnule politist, nici nu stiu cum va numiti, cu toate ca v-ati prezentat si eu nu am retinut, va rog sa mai primiti o data multumirile mele pentru felul in care stiti sa va purtati dvs. cu oamenii, chiar daca au gresit! As dori sa va reintalnesc si sa va strang mana inca o data. Va multumesc!

Acum imi aduc aminte de cate ori imi spuneau Mama si Tata ca "o lingurita cu miere face cat un butoi cu fiere"! Multumesc, Mama si Tata!

Din ce in ce mai bine!

PS: na! ca am scris ceva pe blog... ;)

Din ce in ce mai bine!